Christian M.

Christian M. – actualizat Febrary 2019

Christian M.

Christian M.

Christian, also known as CJ, este o distracție iubitoare de cinci ani. Îi place să asculte muzică, dans, și să cânte. Activitățile sale preferate se numără joaca cu sora sa și vizionarea clipurilor video pe YouTube. Christian este la grădiniță plină zi și iubește socializare cu prietenii săi. Christian sa alăturat Yoga Club la școală și participă la gimnastică, tenis, clase magice, și călărie prin districtul parc. Îi place să călătorească și locul său preferat pentru a vizita este Marea Smoky Mountains.

Christian’s older sister was diagnosed with Propionic Acidemia through the newborn prescreening, therefore we had a crisis management plan put in place for his birth. Within 48 hours of his birth, we received his diagnosis of PA. Currently, mănâncă creștine 11 grame de proteine, Băuturi Propimex-2, și să ia vitamine de zi cu zi. Se pare că întotdeauna să ajung în spital în timpul sezonului de gripa, dar altul decât cel creștin a fost un foarte fericit și sănătos pic întâlnire băiat toate etapele sale.


Trecut poveste – Christian – age 3

Christian

Christian M.

Christian, also known as CJ, is a three year old dancing machine. He loves to listen to music and have dance parties in our kitchen and basement. He is the life of the party and always making people smile. CJ attend preschool twice a week and is also involved in soccer and gymnastics. At home, he loves to follow his older sister around and try to play whatever she is playing. His superhero toys are often battling Barbies. Like most other three year olds, CJ loves cars, trucks, and his favorite television show is Paw Patrol.

 

Maya M.

Maya M. – actualizat februarie 2019

Maya M.

Maya M.

Maya este un vechi dragă nouă ani. Ea iubește vizionarea clipurilor video de pe YouTube și de a face propriile videoclipuri pentru canalul ei MayaTV. Maya îi place să facă mazga și să asculte muzică pe iPod ei. Îi place, de asemenea, de călătorie și de a merge în vacanță cu familia ei. Maya este în clasa a treia și iubește lectură, scris în cursiv, și rezolvarea problemelor de multiplicare. Ea sa alăturat ei serviciu de învățare Club la școală și participă la gimnastica, clase magice, tenis, dramă, și călărie prin districtul parc.

Maya a fost diagnosticat cu acidemia după venirea propionic acasă de la spital. Am fost norocosi sa avem un diagnostic rapid prin prescreening nou-născut și a evitat orice criza metabolice. Maya consumă 13 grame de proteine ​​pe cale orală zilnic. Ea bea Propimex-2 și ia vitamine. Overall, Maya este o fetiță fericită și sănătoasă, care îi face pe toți zâmbesc cu personalitatea ei plin de umor.


Maya – 7 years old

Maya M.

Maya M.

Maya este un șapte ani, energic, și fetiță hilar. Ea este, în prezent, în clasa întâi în cazul în care subiecții ei preferate sunt clasa de calculator și de clasă sală de gimnastică. Maya îi place să călătorească. Locații ei preferate de călătorie sunt ceva care implică o plajă și soare. Ea își petrece practic întregul ei de vară la Ursul Yogi teren de campare bunicii ei ". Ea iubește "de conducere cărucior de golf", swimming, fishing, și încercarea de a prinde broaște. Maya îi place să încerce toate activitățile. Ea a fost implicată în balet, clase de hip-hop și apăsați. Ea a fost în Lego Club, club de om de știință nebun, Club de gătit, și art club. Ea a încercat, de asemenea gimnastica si teatru. hobby-urile preferate Maya se numără a face videoclipuri cu ea și jucându-se cu toate păpușile pentru copii.

Maya a fost diagnosticat cu acidemia prin prescreening propionic ei nou-născut. Cu depistarea precoce, am fost capabili de a evita orice criză majoră. În prezent, Maya consumă 13 grame de proteine, prin gura și băuturi Propimex-2 pe zi. Ea nu este un mare fan al tuturor întâlnirilor medicului ei, dar ea are nevoie de ele o înțelege să rămână sănătoși.

 

NIH PA Study

Natural History, Physiology, Microbiome and Biochemistry Studies of Propionic Acidemia

Charles Venditti MD PhD

Oleg Shchelochkov MD

National Institutes of Health

Why are we doing this study?

Propionic acidemia (PA) is one of the most common disorders of organic acid metabolism. Newborn screening for propionic acidemia allows doctors start treatment at an early age. Totuși, despite early and intense medical treatment, many patients experience health problems. Patients can have frequent hospitalizations for metabolic crises and develop chronic medical issues such as brain, ochi, heart, abdomen, and kidney problems.

To help better understand the health problems patients with propionic acidemia have, we are starting a new study: “Natural History, Physiology, Microbiome and Biochemistry Studies of Propionic Acidemia.” This study will evaluate patients with propionic acidemia to learn more about the genetic and biochemical causes and the medical complications associated with it. We also plan to study how bacteria living in our gut (microbiome) can affect the course of propionic acidemia.

How can patients participate in this study and what will happen during the visit?

Eligible patients will be admitted to the NIH Clinical Center for 3-5 days. Most travel expenses are covered for patients and their care providers. A typical visit will involve a medical interview, physical examination, genetic counseling and consultation with experts in different fields, such as the nervous system, nutrition, rehabilitation medicine and other areas of medicine. Patients will be asked to provide blood, urine and stool samples to help measure function of organs affected by propionic acidemia. We use imaging studies such as X-ray and ultrasound to look for changes in organs inside the body. We may offer additional tests to some patients.

How can I find out more about this study?

You can find our more about this study by visit our the Propionic Acidemia Clinical Trials webpage

https://clinicaltrials.gov/ct2/show/record/NCT02890342?term=propionic&rank=4

Contact information

If you are interested in learning more about the study please contact us:

[email protected]

sau

NIH Clinical Center Patient Recruitment and Public Liaison Office

1-800-411-1222

 

Scarlett Camille

Scarlett Camille 4/5/2006-11/21/09

The most wonderful thing in the world happened on April 5th, 2006 … you were born….Scarlett Camille.

scarlettSince then life was changed forever in a very special way!

There’s so many things you brought to my life, endless wonders, incredible sweetness, such a tiny little miracle child, unforgettable moments, joy that grew and grew, more love than you could ever dream possible!

I will never forget your strength and courage, and I will be forever proud to have had such a darling daughter.

Although your time here was short, you filled my heart with a lifetime of memories.

What a treasure, a touch of heaven here on earth.

Mommy’s little angel…

Awaiting the touch of a little hand and a smile from a little face.
Love you Bunny Bunny Bunny*

Reprinted from Autumn 2010 Newsletter

Reuben

Reuben

Reuben

Article from Spring 2013 Newsletter

When people ask me about my brother it’s impossible NOT to smile. He is such an amazing person! He’s friendly, strong, funny and has an infectious laugh. Reuben is completely comfortable being himself. He doesn’t judge others and has the purest soul I’ve ever met. It doesn’t bother me that he can’t drive, that sometimes I have to “translate” what he’s saying to others, or that everything in his world is related to a sport’s team- that’s “Rube”, my baby brother and my best friend.

I remember the day he was born very clearly, I was five years old and I was nervous, very anxious to meet what I thought would be a little sister. I remember being ushered into the room with my grandparents and my mama had the bow on the newborn cap covered up with her hand and then FINALLY she unveiled it and my life was forever changed- Reuben Wade Kleckley was born March 22nd, 1984. He was named after four generations of Kleckley men and I’m sure my parents had dreams of him playing professional baseball like my daddy and granddaddy did, but God had bigger plans for him.

When Reuben was two days old, he became very ill. He was having seizures and went into a coma- and the doctors really couldn’t tell my parents why this was happening or what was wrong. No one had any answers and I remember it was a very confusing time for me because what was a happy occasion quickly became a scary time for our family. Once he was moved to ICU, I wasn’t allowed to see him because no children were allowed, and that was hard because as a new big sister that’s all I wanted to do. After a few days, the nurses and my mom got together and broke the rules- dressing me in scrubs from head to toe so that I could hold him. I remember his baptism and watching him being baptized in ICU with my baptismal gown on, wires all over and a specimen cup taped to side of his head so he wouldn’t pull out his IV again- he was such a pitiful little sight. When Reuben was about a week old, he was flown to Johns Hopkins in Baltimore and was diagnosed with Propionic Acidemia, at the time there were only about 75 cases in the country so the doctors really didn’t give my parents a lot of hope. Most children didn’t live past infancy and those who did, typically had significant developmental delays. The latter proved true for Reuben.

As a child, in those first years I don’t think I really noticed that he had global delays- not walking until he was two or using phrases until he was four. It never dawned on me that he wasn’t doing things like other toddlers, I was just happy he was with us since there were so many times he almost wasn’t. I think we were more focused on his health with surgeries and trips to Duke to see specialists than any delays. I know my parents knew early on that he was going to have challenges, but it took me awhile before I noticed he was different. I remember the questions from friends and family and sometimes the stares when we would go out in public- it made me angry as a child, but it never made me angry at Reuben, it made me angry at the ignorance or other people. The only thing that bothered me about growing up with a special needs brother was that it was very isolating, I didn’t know anyone else like me and I didn’t have any friends who understood. I had no one to talk to about it. My parents would try, but I was afraid of feeling or saying anything that might hurt them or make them worry.

I think the question I get asked most often is, “Do you ever wish your brother was normal?” Sometimes people are shocked when I say “no”. I mean, what is “normal”? I think about how happy Reuben is, how much he enjoys the simple things in life and how, at 28, he is completely unaware of the negativity in this world. He’s had a lot of struggles, but he’s had so many more positive experiences! Having a sibling with special needs is not something you wish for and it’s not always easy, but Reuben has given us so much more than we could ever hope to give him. Christmas mornings are still exciting, watching him sing “Victory in Jesus” always brings tears to my eyes and it’s because of him that I’ve dedicated my professional career to working with children with special needs.

For a long time I’d heard “you’re so good with Reuben”… so, my family wasn’t surprised when I changed majors my junior year at USC, to work with children with disabilities. Once I met my first child with autism, I was officially hooked. I became an Early Interventionist after graduating in 2003 and in November, 2011, I partnered with a colleague to form Carolina Behavior & Beyond. Our company provides early intervention services to children with disabilities and developmental delays, mainly serving children from birth to age five. I love what I do and it’s truly amazing to see a child develop and transform before my very eyes. I found my purpose in life and I know without a doubt, I have Reuben to thank for that. He’s taught me that being different is not the end of the world, that there is wealth in every life if you have the heart to find it, and that you don’t have to be in the big leagues to pitch a no-hitter.

Actualizare despre Ruben!

As dreptate-hander a fost scris în 1992 pentru un curs de scriere creativă pe care îl urmam atunci

Ruben va fi 40 la următoarea lui zi de naștere, așa că probabil că este timpul pentru o actualizare. Este foarte sănătos din martie 2020. Reuben participă la un program de zi patru zile pe săptămână și la un program de jumătate de zi la biserica noastră, o dată pe săptămână.

Îi place toate lucrurile cu baseballul și fotbalul NFL. De-a lungul multor zile de Crăciun și zile de naștere, el a acumulat aproape toate tricourile și pălăriile echipei. Știm că este supărat de ceva, ceea ce se întâmplă rar, când își aruncă pălăria. Reuben joacă într-o echipă de baseball și baschet cu nevoi speciale și iubește muzica bluegrass în toate formele ei.

A trăi cu Reuben înseamnă a fi întâmpinat dimineața cu "Să te binecuvânteze mamă". Râsul lui poate veni din orice motiv sau deloc și este la fel de contagios ca răceala obișnuită. Îi place să meargă la biserică și să iasă la restaurant, chiar dacă probabil că nu va mânca nimic, pur și simplu îi place să fie în preajma oamenilor. Reuben a primit funcția de coordonator al fericirii la compania de intervenție timpurie a surorilor sale și este motivul principal pentru care a ales să lucreze cu copiii cu nevoi speciale..

El este hrănit cu tub cu toată hrana lui, un amestec de Duocal, Anamix și Ensure și vor gusta cu chipsuri sau Cheetos.

M-a învățat atât de multe despre răbdare și să mă bucur de lucrurile mărunte din viață și să fiu mulțumit cu orice

vine în calea noastră.

Vă rugăm să nu ezitați să mă contactați dacă doriți să vorbim despre copiii noștri. Pot fi contactat la

Patt@CarolinaBehaviorand Beyond.com

Reuben

Propionic Acidemia Genetics Part 1

PA Genetics, Part 1

 

Propionic Acidemia (PA) is a condition caused by changes in the genes that make the propionyl-coenzyme A (CoA) carboxylase enzyme. Genes are made of DNA which is our hereditary material. Genes have the instructions that tell our bodies how to grow and function. Each gene provides specific instructions for various biological processes in the body.

 

The genes that make the propionyl CoA carboxylase enzyme are called PCCA and PCCB. The enzyme helps break down certain proteins and fats from food to make into chemical energy and other products the body needs. When there is a change in the gene called a mutation, the genes cannot perform their normal function. If these genes do not work and the body cannot break down fats and proteins, there is a buildup of organic acids in the body which can cause the symptoms associated with PA such as vomiting, weak muscle tone, and developmental delays.

 

If someone has a mutation, it is something he or she was born with. These mutations happen randomly and they are not caused by something the person did. We have two copies of each gene. We inherit one copy from each parent. If someone has one gene with a mutation and one gene that works properly, they are called a carrier. Carriers do not have symptoms of propionic acidemia because having one working gene copy means the body is still able to break down fats and proteins.

 

If both parents are carriers of propionic acidemia, există o 1 în 4 sau 25% chance of having a child with propionic acidemia. This is called autosomal recessive inheritance. The condition can affect males and females and an individual has to inherit two mutated genes to be affected with PA. Prin urmare, in order to be affected by PA, the child has to inherit a gene mutation from both parents. If a child inherits one working gene and one mutated gene, they will also be a carrier of

PA and will not have symptoms. If a child inherits both normal copies of

the gene, they will not be a carrier and not have the condition.

 

 

To find out if you are a carrier of PA, you can have genetic testing. Our DNA is written in a four-letter code. Genetic testing works by reading through the code like a spellchecker looking for a change, also called a mutation.

 

Robyn Hylind

Genetic Counseling Student

Northwestern University

Graduate Program in Genetic Counseling

Gwen

 

Gwen M. – updated May 2015
My beautiful girl just turned 9 years old this year and it seems nothing short of a miracle. At 2 days of age, Gwen became catastrophically ill, her body temperature dropped below 90 degrees, ammonia level exceeded 1,500 umol/L and she stopped breathing. She was placed on a ventilator and received peritoneal dialysis for a couple of days until she came out of her coma and was breathing on her own. On her 3rd day she was diagnosed Propionic Acidemia and her future was very uncertain. During Gwen’s first 3 years of life she spent as much time in the hospital as she did at home. Although she’s been admitted more than 50 times, she’s undoubtedly one of the happiest people on Earth. At age 1 she stopped eating by mouth, and since then she’s been fed 100% by a feeding tube because she refuses to eat anything. For many years she wore a backpack to carry her feeding pump, but she is now able to tolerate her formula through small bolus feedings and has a nurse who cares for her during the day.Gwen knows she’s very cute and she plays that to her advantage. What she does not yet know is that she’s very brave, has an endless capacity to forgive, an amazing will to live, and a beautiful spirit from God that has touched the lives of hundreds. She talks non-stop, sings the entire time we’re in the car, jumps off of anything she can climb on, loves to dance, play with her American Girl dolls and spend time with her brother and friends. She’s in second grade and receives special education services for PT, OT, math and reading. She’s also in Brownies and on the Special Olympics swim team! She is a miracle, a daily blessing, and a ray of sunshine in any room. I am grateful for every day I have with her and so proud to be her mom.

—————————————————————————-

Gwendolyn Grace M. was born at 3:33 p.m. on February 3, 2006. She will soon be only 5 months old, but has already brought a lot of drama to our lives! She was diagnosed at 3 days of age with Propionic Acidemia. At 2 days of life we found ourselves at Columbus Children’s Hospital emergency room only hours after being discharged from the hospital of her birth. We were quickly transferred to the NICU, where we spent the next 2 weeks. That first night at Children’s, her ammonia level reached over 1,500 & she had stopped breathing. The fantastic medical staff acted very quickly. Gwen was intubated & put on dialysis. We nearly lost her a couple of times during that stay, but she pulled through. She ended up having another episode less than 2 weeks after being discharged. Once again, she pulled through magnificently. We have quickly learned the fragile nature of good health, the strength of a family, along with the amazing power of prayer. My baby girl is nearly 4 months old & seems to be beating all the odds. Despite her rough beginning, she is meeting all her early milestones. Gwen has an awesome fun club, including her brother, parents, grandparents, aunts, uncles, cousins, doctors, nurses, teachers, & friends. We are so grateful for their love & support. Check out our new web-site with even more pictures – Click Here.

Gwen’s 1st B-day!!!!

Dylan J

Dylan J | Propionic Acidemia | Age 2 1/2

Dylan J sa născut în octombrie 12lea, 2013 în Waconia, Minnesota, cantarind 8 lire sterline, 2 ounces. Dupa ce Dylan a fost născut, medicii au observat că el a avut o decât temperatura medie a corpului inferior, așa că l-au adus înapoi la grădiniță să-l încălzească. El a fost adus înapoi la noi, și de acolo timp de doua zile, am experimentat o normală, băiat sănătos mic, sau așa ne-am gândit.

În primele ore ale dimineții octombrie 15lea, numai 15 ore de când am fi fost externat din spital, ca o familie de 3, Dylan a fost un fel de ciudat în calitate. El a fost foarte somnoros, și părea rece la atingere. Soțul meu, Adam, și i-am luat temperatura lui și el a fost la 95 degrees. Știind că nu era normal, Am sunat sora mea- în- lege, care este o asistentă medicală NICU aici în orașe, și ea ne-a spus să încerce a face-piele pe piele să-l încălzească, și în cazul în care nu a funcționat, pentru a apela, probabil, medicul pediatru de gardă. Spre uimirea noastră, o oră a trecut și nu sa încălzit deloc, chiar și după tot ce am încercat. Am sunat pediatru de gardă și el ne-a spus să-l urmărească în următoarele câteva ore, dacă el era încă rece și era încă foarte letargic și nu a vrut să mănânce, am putea aștepta să-l aducă la birou pediatru, care sa deschis la 8am acea dimineață, sau am putea să-l aducă la camera de urgență. Cam după o oră, soțul meu a luat Dylan până să-l aducă la mine pentru a încerca și hrana pentru animale, iar brațele lui au căzut fără vlagă în spatele corpului său. Este o imagine care este ars în mintea mea. Am știut în acel moment ceva a fost greșit, așa că l-am ambalat în scaunul mașina lui și l-au dus la camera de urgență. Odata acolo, L-au uitat peste, și ne-a spus că, deoarece bebelușii nu ne poate spune ce sa întâmplat, ei ar trebui să facă mai multe teste de sange si un robinet spinarii pentru a restrânge ceea ce se întâmplă. Îmi amintesc de doctorul ER spunându-ne că a fost greu sa ma uit la copiii mici se înțepate așa că ne-a spus să meargă să aștepte într-o altă cameră (Nu știam că s-ar prezenta mult mai rău că aceste Înghiontelile în viața lui Dylan să vină). respirație Dylan, de asemenea, a început să devină extrem de greu, el a fost într-adevăr încearcă din greu pentru a obține fiecare respirație și în afară. Nu-mi amintesc cât de mult timp am fost în cameră, dar îmi amintesc doctorul vine și spunându-soțul meu și eu, ei nu au avut nici un rezultat înapoi încă, dar ei au crezut că este nevoie să fie transferat într-un spital de copii din centrul orașului Minneapolis, să-l pună pe un ventilator, pentru că era prea epuizată de lucru atât de greu să respire. El a părăsit camera, și l-am pierdut, un ventilator, pentru micul meu copil? Ce a fost gresit? Mai târziu, doctorul s-au întors și a spus, de fapt, el a crezut că ar putea fi în măsură să încerce doar oxigen, astfel încât acestea au fost să-l transferă la etaj, la NICU lor, pentru a vedea dacă am putea obține sub control.

Atunci, că jocul de așteptare a început. Au facut mai multe teste de sânge, la un moment dat vine la concluzia că el a fost doar deshidratat. de zahăr din sânge său a fost foarte scăzută, și au crezut că pur și simplu nu a mâncat suficient. Ore au trecut prin, și am fost de așteptare pentru neonatolog care a făcut runde sale în jurul valorii de spitale mai suburbane, pentru a ajunge si uita-te la Dylan. În jurul valorii de timp masa de prânz, doctorul a venit și sa uitat la el și ne-a spus că a crezut Dylan încă mai este nevoie să fie transferat la spitalul de copii care urmează să fie pus pe un ventilator, deoarece oxigenul în sine nu a fost ea de tăiere. In timp ce el ne spune acest lucru, o asistentă medicală a intrat în, ia dat o bucată de hârtie, la care sa uitat la, a răspuns "oh, Doamne", și a părăsit sala. Am fost speriat, dar nu cred că prea mult din ea. Câteva minute mai târziu a venit din nou și ne-a spus că nivelul de amoniac Dylan a fost 900. Se uită la fețele noastre foarte confuz și ne-a spus că acest lucru a fost foarte, foarte serios, că intervalul normal a fost 10-35, și că Dylan nu-l poate face. Îmi amintesc fiind amortit, la ideea că noul meu copil ar putea muri, când o oră mai devreme ne-am gândit că era deshidratat. Doctorul a plecat să înființeze o ambulanță ca să Dylan, nu la spitalul de copii mai, dar la spital Universitatea din Minnesota pentru copii, deoarece avea nevoie de un tratament special, disponibil numai la Universitatea. Trebuia să fie pus pe dializa.

Am mers în ambulanță cu Dylan, iar cele care au fost cel mai lung 45 minute din viața mea. Îmi amintesc că gândeam că va muri în ambulanță, că nu era nimic am putut face, Tocmai am trebuit să stea pe scaunul din față și rugați-vă. Odată ce am ajuns la spital, era ca o scenă dintr-un film, toti acesti medici ne misunau, mi-a spus că ar aștepta, explica ce se întâmplă, au nevoie de mine să semneze formularele de aprobare pentru a începe dializa. Telling me that doing dialysis on a 3 day old baby was very risky, but what other choice did we have? By the time we arrived at the hospital his ammonia had climbed to 1200. My husband and I, and our families, were ushered into the family waiting room where we waited to hear word on Dylan. It was at this time we were introduced to our metabolic doctor. She came and met with us and described what she believed Dylan had. A rare genetic disorder, where he could not break down protein correctly, and instead of breaking it down, he would only break down to a certain point and then the bad things (propionic acid and ammonia), would back up in his system. With it being as high as it was, it was poisoning his organs. Ne-au spus ei credeau creierul lui era umflat și nu au putut fi siguri ce leziuni ale creierului, el a primit de la amoniac ridicat, ei ar lua un RMN și ultrasunetelor, care ambii au ieșit destul de bună, dar, într-adevăr timp s-ar spune.

Multe ore mai târziu, dializa a început, și o asistentă medicală a venit, și a spus cuvintele, Nu voi uita niciodată "Știu că acest lucru a fost cea mai proastă zi din viața ta, dar am vrut să-ți dau niște vești bune, amoniac Dylan este de 90 "! La fel de repede ca el sa îmbolnăvit, el a luat mai bine la fel de repede. Ei au fost capabili să grăbească rezultatele screening-ul nou-nascuti Dylan si care a confirmat diagnosticul de acidemia propionic. Medicii au avut acum un diagnostic și au putut să-l trateze. Pe măsură ce zilele trecute in UTI, amoniacul sa stabilizat, ei au putut să-l înceapă cu o dieta saraca in proteine ​​de Propimex si laptele matern, și a făcut într-adevăr bine. Noi am fost în stare să meargă acasă după doar 7 zile in UTI.

Viata cu Dylan, după ce părea să meargă foarte bine, și pentru noi a fost "normal". A fost un bun mancator, a mâncat întotdeauna cantitatea de proteine ​​si calorii de care avea nevoie pentru a obține într-o zi și a fost în curs de dezvoltare, în mod normal. Mi-ar verifica cetonelor lui în urina lui de zi cu zi (medicii noștri crezut că am fost un pic nebun pentru a verifica atât de mult, dar a fost indicatorul meu ceva a fost oprit), și au fost întotdeauna negative, până când el a fost de aproximativ 5 months old. Dylan a început obtinerea urme la cetone mici în urina lui aproape zilnic. Ne-ar încerca să împingă mai multe lichide, dar ei s-ar merge în continuare înapoi în sus. Mânca toate sticlele sale foarte bine încă și acționează complet normal. Totuși, odată ce am văzut ketones, noi l-ar aduce la camera de urgență și amoniacul său ar fi ridicat, în anii 100. Partea cea mai înspăimântătoare a fost, el nu a acționat diferit, nu a prezentat semne de amoniac său a fost ridicat, cu excepția cetonele.

După ce a fost în și în afara din spital, timp de săptămâni, la un moment dat între februarie și mai, doctorii noștri metabolice au decis să-l înceapă pe Carbaglu, pentru a ajuta la menținerea lui amoniac sub control. Când am fost externat din spital, la sfârșitul lunii aprilie după începerea Carbaglu, ne-am întâlnit pentru o urmarire întâlnire cu medicii noștri metabolice. Acesta a fost la această întâlnire că doctorul Dylan ne-a stat în jos și ne-a spus că a crezut Dylan avea nevoie de un transplant de ficat. Vezi, ei n-au putut să ne spună sigur dacă Dylan a avut un caz mai severe de PA sau nu, pentru că după ce sa făcut testarea genetica, a revenit ca ambele mutatii sale nu au fost niciodată văzut înainte. Așa că ne-am cam trebuit să așteptăm și să vedem cum a făcut-o. Am fost șocați, nu a avut niciodată am crezut că transplantul de ficat ar fi ceva ce ar fi discutat pentru Dylan. Soțul meu și m-am dus acasă și pentru câteva săptămâni gândit la asta, s-au rugat cu privire la aceasta, strigă despre ea, cercetat-l, povestiri au primit de la alți părinți care au trecut prin această, și în cele din urmă a decis că nu am vrut să aștepte până când o altă criză sa întâmplat lui Dylan și a avut leziuni ale creierului sau mai rau, am vrut Dylan să rămână Dylan. Deci, pe mai 8lea din acest an, când Dylan a fost 7 months old, am plasat Dylan pe lista de transplant pentru a obține un nou ficat.

On July 24lea, am primit chemarea pe care au avut un ficat nou pentru Dylan. Am renuntat ceea ce făceam și alergat la spital, unde au făcut toate lucrările pregătitoare pre-intervenție chirurgicală, ne-au pregătit, și a așteptat un cuvânt ca atunci când organul ar fi în Minnesota, iar atunci când o intervenție chirurgicală va începe. On July 26lea, intervenție chirurgicală sa întâmplat. Soțul meu și am mers pe Dylan în jos la camera de pre-op și l-au predat la echipa de transplant. Am fost ghidat în sala de așteptare de familie în cazul în care ne-am așteptat cu familiile noastre pentru 8 foarte multe ore lungi. Atunci când chirurgul a ieșit, cu un zâmbet pe fața lui, și ne-a spus că a mers foarte bine, a fost o astfel de ușurare. Am fost luat la Picu, unde am putut vedea Dylan, și la fel de speriat ca am fost să-l văd, atunci când am făcut-o, el arăta atât de bine. da, el a fost cuplat la atât de multe tuburi și linii, și el a fost umflat, dar el a privit la fel ca băiatul nostru. Am stat în spital pentru 18 zile recuperate Dylan. Corpul lui a acceptat noul ficat foarte bine, și unul dintre cele mai bune momente ale vieții noastre, a fost atunci când medicul nostru metabolic a venit și ne-a spus că testele de acizi organici care le-au luat pe Dylan, după o intervenție chirurgicală a arătat că nu a avut nici de acid propionic în corpul său! Ce miracol.

A fost aproape 2 ani de când Dylan a avut transplantul și el face fantastic. A avut câteva complicații, dar, deoarece el a trecut prin ele cu culori care zboară. Dylan va fi pe anti-respingere medicamente pentru toată viața. Există teama că el poate intra în respingerea în orice moment, dar daca este prins destul de devreme, este foarte tratabile. Și aici, în Minnesota, cu medicii noștri, ei vor păstra un ochi foarte aproape de el. De asemenea, nu au multe cercetări cu privire în cazul în care ficatul va dura toată viața lui, sau în cazul în care ar avea nevoie de unul nou în cele din urmă, dar in acelasi timp, nu avem o tona de date cu privire la ceea ce face AP pe termen lung organism. Medicii noștri metabolice sunt foarte precaut cu el, l-au continuat cu formula lui metabolică doar până la această octombrie anul trecut, când am încercat să vedem ce-a făcut laboratoarele sale, dacă a plecat de pe ea și până acum el a rămas stabil. El este în continuare pe o dieta de proteine ​​restricționat, chiar acum el devine 30-35g pe zi. Schimbarea în el de transplant a fost de zece ori. Înainte de a avea ton scăzut și acum tonul lui este atât de mult mai bine, el conduce și urcă la fel ca orice 2 ½ în vârstă de ani, când vom juca la parc! Cu toate că a fost cea mai grea decizie pe soțul meu și l-am făcut vreodată, aceasta a fost decizia corecta pentru noi, am vrut Dylan să conducă cea mai bună viață el ar putea, și chiar dacă au existat atât de multe riscuri, și noi nu știm 100% ceea ce viitorul va organiza, a meritat, pentru că el este un astfel de fericit și foarte sănătos 2 ½ ani mic băiat!

Dr. Miyazaki

Dr. Toru Miyazaki, M.D.,Ph.D.

The University of Texas Southwestern Medical Center Dallas, Texas

Prior to becoming a 501(C)3, the PAF established a Propionic Acidemia Fund at UT Southwestern Medical Center in Dallas, Texas to promote the studies of Dr. Toru Miyazaki. With PAF’s help, this fund raised over $90,000. Dr. Miyazaki has succeeded in constructing a mutant mouse model of PA. The construction of this mouse model is significant because scientists now have a valuable tool to observe PA gene manipulation in an animal with propionic acidemia. This allows researchers to evaluate the function of genes transferred into the animal and to see how the body responds. Experiments in mice must precede human clinical trials involving gene therapy, so it is extremely important for this research to be performed.

Two genes, PCCA and PCCB are necessary for the production of propionyl-CoA carboxylase (PCC) an enzyme involved in the metabolism of the amino acids methionine, threonine, isoleucine and valine. Dr. Miyazaki’s mouse model contains a mutation in PCCA and these mice are unable to make PCC. PA mutant mice exhibit symptoms of propionic acidemia similar to human PA patients including poor feeding, dehydration and accelerated ketosis progressing towards death.

Dr. Miyazaki has confirmed that supplementation of 15-20% PCC (propionyl-CoA carboxylase) enzyme activity via a transgene to PA mice resulted in abolishment of most PA symptoms. Treated mice were able to consume a normal diet containing a high level of protein. Additionally they grew and developed like normal mice, procreated and lived a normal lifespan.

There is currently no research being done at UT Southwestern on Propionic Acidemia. Those interested in reading more about Dr. Miyazaki’s studies may visit the sites below.

Dr. Barry August 2006 Progress Update

Michael A. Barry

August 2006 Progress Update from PAF Newsletter

The Barry Laboratory at the Mayo Clinic is working on a project to test if gene therapy can be used to treat propionic acidemia. To test this, PA mice from Dr. Miyazaki are being used as subjects for delivery of the PCCA gene to their livers. Sean Hofherr, a graduate student in Dr. Barry’s laboratory is pursuing this project for his Ph.D. thesis. Până în prezent,, Sean has generated a series of gene therapy vectors expressing either the human or the mouse PCCA gene for testing in the PA mice. Preliminary experiments in the mice indicate that the vectors can be used to deliver PCCA gene to the liver to express amplified amounts of the protein. Work is underway to determine how this modifies the blood levels of propionate metabolites and to what degree this rescues the whole body and neurological symptoms of the disease in the mice. In the process of this work, Dr. Barry’s group generated antibodies against different parts of the PCCA protein to help in tracking where, when, and how much of the PCCA protein was being produced by their gene therapy vectors. With these tools in hand, as a side project, their group has also used them to probe some of the basic biology of the PCCA protein. While much is known about the genetics and disease symptoms of PA, little data can be found in the literature regarding the distribution of PCCA protein in different tissues. For example, the level of protein expression in different tissues may explain (in part) some of the tissue damage and symptoms due to loss of PCCA. Likewise, knowing where PCCA is and is not expressed might better guide how transplantation and gene therapies need to be applied and how this might differ between a mouse model and humans. For example, one might predict that the liver expresses the highest level of PCCA given its role in metabolizing excess amino acids and fatty acids. Invers, one might predict that the brain or the basal ganglion might express lower amounts of PCCA, since many of the symptoms of the disease are manifested in these sites, particularly if these are due to effects within individual cells rather than due to metabolite overload. Având în vedere aceste aspecte, Dr. Barry’s group used these new antibodies to screen for PCCA protein production in mouse and human tissue panels. While they expected PCCA to be either ubiquitously expressed or expressed at highest levels in the liver, to their surprise, they observed a marked variation in amount of PCCA in different tissues. In both mouse and human tissues, the kidney appeared to have the highest levels of PCCA protein, in fact higher than in the liver per unit protein. In contrast, in the brain, PCCA was undetected in mouse (but not necessarily zero), and was detectable, but at low levels in the human brain samples. These data suggest PCCA is not ubiquitously expressed at high levels in all tissues and that the kidney may play a significant role in elimination of propionic metabolites. While the kidney had higher levels of PCCA when equalized for protein in the different tissues, it should be noted that the liver is still substantially larger in size and so likely “handles” substantially more metabolites. Totuși, better knowledge of the locations of PCCA and cross-talk between organs may assist in optimizing therapeutics and to avoid mis-steps when translating between mouse models and PA patients. Work is underway to screen more specific regions of the brain for PCCA expression and to track how the protein’s expression may change over time in the PCCA mutant mice.